CEI MAI BUNI JUCĂTORI MERITĂ CEL MAI BUN ECHIPAMENT

CEI MAI BUNI JUCĂTORI MERITĂ CEL MAI BUN ECHIPAMENT

Kevin Hardy (foto), este câștigătorul concursului de slam dunk la All Star Game 2016 România. Și nu doar atât. Jucătorul celor de la CSU Sibiu, este al doilea cel mai eficient jucător din Liga Națională de Baschet, la finalul sezonului regulat având un indice de eficiență de 19,5 unități.

kevin hardey echipament sportiv andu



Mulți dintre noi facem regulat mișcare, fie că mergem la o sală sau pe un teren de sport și avem nevoie de un echipament adecvat.

sport

Lucrurile „se complică” însă pentru cei care practică sportul la nivel de performanță. Atunci, nu doar că e nevoie de un echipament adecvat, ci și de cea mai înaltă calitate posibilă pentru a susține performanța. 
Dacă vorbim despre un tricou pentru un sportiv, atunci trebuie să știți că totul pornește din faza în care bucățile de material  sunt croite.

După această fază, urmează inscripționarea pe părțile croite. E o etapă importantă, care trebuie parcursă cu atenție, întrucât totul trebuie să se întâmple astfel încât să nu existe riscul forțării sau deformării cusăturilor în timpul derulării  inscripționării prin transfer termic la aproximativ 200 °C. Garanția calității în acest caz este parcurgerea cu atenție a procesului, individual, la fiecare tricou, totul ajungând să dureze până la 40 de minute.

Doar așa putem garanta că fiecare tricou al jucătorilor, la fel ca cele din fan-shop, ating cea mai înaltă calitate.

De ce urmărim cu atâta încăpățânare ca echipamentele produse să fie impecabile? Gândiți-vă că orice mic defect al echipamentului i-ar produce jucătorului în timpul meciurilor un disconfort, care i-ar putea distrage atenția și concentrarea, iar asta s-ar vedea imediat în performanțele jucătorului.

echipament sportiv andu

Iar ca echipamentul să fie cu adevărat cât mai bun posibil, el trebuie să fie perfect și din punct de vedere estetic, pentru că de aici vine mai apoi încrederea în sine a jucătorului și mai apoi performanța.

echi[ament sportiv baschet andu

Kevin Hardy este doar unul dintre sportivii care îmbracă echipamentul nostru și care, la fel ca mulți alți sportivi de înaltă performanță are necesități complexe, pe măsura nivelului la care a ajuns să practice sportul.

performanta csu sibiu sponsor andu

La Andu ne-am propus să livrăm cele mai bune produse, pentru că, la rândul lor, clienții noștri își doresc să fie cei mai buni. Din toate punctele de vedere.

Distribuie articolul